domenica 23 gennaio 2011

LUPTA PENTRU ORTODOXIE

CUI FOLOSESTE DUHOVNICESTE ACEASTA MASCARADA DE SAPTAMANA DE RUGACIUNE IN COMUN CU ERETICII??

Oprirea comuniunii ereticilor cu ortodocşii

“Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.” – aşa sună Canonul Apostolic cu numărul 10. “Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva cu ereticii (să săvârşească cele sfinte) să se caterisească.” – aşa sună Canonul Apostolic cu numărul 45. Ambele canoane de mai sus fac parte, deci, din Canoanele Sfinţilor Apostoli, sau din Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Ambele canoane de mai sus sânt, din păcate, puternic contestate de mişcarea ecumenică.

Cu toate acestea, o parte dintre ortodocşii vremurilor noastre se roagă, cel puţin o săptămână în fiecare an, împreună cu eterodocşii. În România, acum, când scriu aceste rânduri, tocmai se petrece această lucrare satanică, iar ea, culmea, se manifestă în mod plenar tocmai la acel nivel al Bisericii Ortodoxe Române la care ar fi trebuit să fie, sau de unde ar fi trebuit să-nceapă anatemizarea ei – este vorba despre Patriarhie. Trecând de eparhii şi coborând spre parohii, ca să nu mai vorbim de “prea habotnicele” mânăstiri, dracul n-a reuşit să-şi vâre coada, încă, aşa cum, probabil, urmează s-o facă, dar acolo, la vârf, se pare că a cucerit prea mulţi dintre păstorii bisericii noastre fostă, cândva, tradiţionalistă şi drept-credincioasă. Şi dacă acolo lucrurile stau aşa, prin “cădere”, mai devreme sau mai târziu, clerul nostru ortodox are toate neşansele de a-i imita pe cei care acum dau tonul şi de a cădea, masiv, în plasa celei mai mari erezii existente vreodată pe pământ – ecumenismul.

Această imensă înşelăciune diavolească va cuprinde în mrejele ei clerici, mireni, omenire pestriţă, tocmai datorită faptului că este o înşelăciune. Cei care o propovăduiesc nu sânt altceva decât nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, iar ei cunosc foarte bine învăţătura proverbului care spune ca “drumul către iad este pavat cu intenţii bune”.
Păi, dezideratul ecumenismului inter-confesional este acela de apropiere a bisericilor creştine până la unificarea acestora într-una singură. Aşa susţin ei, ecumeniştii. Când îi auzi, parcă-ţi vine să strigi “extraordinar, ce idee Dumnezeiască, ce scop nobil şi mântuitor !” Dar dacă tot sânt în lume zeci, sau poate sute de bisericuţe, fiecare cu dogmele şi cu canoanele ei, atunci, sub care dintre acestea se va efectua împăcarea şi reunificarea Bisericii Creştine?
Ei bine, sub nici o formă sub autoritatea Adevărului ortodox, tocmai datorită faptului că acesta trebuie să dispară, odată pentru totdeauna, făcând loc protestantismului iniţiator al ecumenismului, sau, de nu se va putea, chiar catolicismului care, după mai bine de o mie de ani de erezism s-ar putea să nu mai deţină nici un gram de Har Dumnezeiesc posibil oponent al satanismului internaţionalist şi globalist. Asta doresc ecumeniştii, să distrugă opera Mântuitorului, anume ortodoxia, singura credinţă adevărată, cea care n-a schimbat o cirtă din dogmele scripturistice, patristice şi sinodale dar, conştienţi fiind că o ofensivă făţişă împotriva acesteia ar pune gaz pe foc şi ar putea întoarce pe mulţi credincioşi împotriva lor, atunci au regizat un vicleşug ce le poartă numele; ce şi-ar dori lumea aceasta, din punct de vedere al credinţei, lucru care odată pus în practică ar putea să distrugă, pe de o parte, ortodoxia cea “habotnică” şi “închistată în canoane”, iar pe de altă parte să fie plăcut omenirii? Simplu: unificarea credinţei, că prea este divizată în zeci şi sute de bisericuţe. Zis şi făcut. Se trece la acţiune, se negociază, se mizează pe presiunea internaţională imensă, de toate felurile, inclusiv, sau poate în primul rând, pecuniară, ce se va pune asupra ortodocşilor care, mai devreme sau mai târziu, vor începe să subscrie la planurile ecumenice de “împăcare” şi, în câţiva zeci de ani, mai de voie, mai de nevoie, tot făcând azi un compromis, mâine un altul, se va ajunge la un numitor comun din punct de vedere dogmatic şi administrativ, bineînţeles după ce s-a “despuiat” bine de tot ortodoxia, şi unirea poate fi pecetluită în aplauzele unei lumi întregi. Unei lumi întregi da, dar o lume eretică.

Exact aşa după cum ne atenţiona marele Părinte Arsenie Boca asupra faptului că ecumenismul reprezintă, de fapt, erezia tuturor ereziilor. De apărut, ca idee, aceasta se pare că s-a lansat pe la mijlocul secolului XIX, prin Anglia şi America, iar ca termen actual ecumenismul s-a fixat în timpul unui congres ţinut în 1910 la Edinburgh (Scoţia), congres condus de un lider mason numit John Mott!!! (ce înfrăţire între masonerie şi ecumenism !!!).

Întrebare: de ce acest mason nu a ales ca şi terminologie proprie mişcării pe care tocmai o înfiinţa, cuvântul “universalism”, de la latinescul universum, că tot ţinea el de o ramură latina a creştinismului (sic!), ci a folosit analogul grecesc al acestuia “oecumenicos”, de unde şi ecumenism, care ţine strict de Biserica Ortodoxă?
Răspuns: pentru a crea confuzie, sau diversiune, cum zic militarii. Pentru a nu se sesiza prea mulţi şi nici prea puternic, ortodocşii. Este o mişcare ecumenică? E bine, chiar dacă vine din Apus. Iată înşelăciunea.
În continuare, la 1948, în Amsterdam, are loc o adunare ecumenică în timpul căreia s-a înfiinţat acel nefast sincretism religios, aşa numitul “Consiliu Mondial al Bisericilor” (C.M.B.), ce va avea sediul la Geneva.
Odată constituită această formă administrativă ecumeniştii au putut trece la elaborarea propriei teologii care, cum altfel, se bazează pe modernismul secolului XX al tezelor protestante, acceptând în loc de şapte Sfinte Taine, în general, doar două, ici şi colo mai apărând şi-a treia (Botezul, Euharistia şi Hirotonia) din care, de fapt, doar Botezul este cel încărcat de Har, celelate două fiind destul de puternic controversate chiar în interiorul organizaţiei, se acceptă ţinerea rugăciunilor şi a slujbelor în comun cu excepţia Euharistiei, se acceptă la rugăciunile ecumenice, pe lângă eterodocşi, participarea chiar şi a necreştinilor şi a celor care aparţin de cultele păgâne asiatice, se vrea instaurarea unei aşa zise “Legi a curcubeului”, se minimalizează rolul şi numărul dogmelor tocmai pentru a se depăşi mai uşor diferenţele dogmatice dintre confesiuni, se supraconturează rolul unificării în detrimentul dogmaticii care urmează să se discute ulterior împăcării, etc, etc. Trebuie menţionat faptul că acest C.M.B. nu ar fi avut niciodată un caracter ecumenic dacă nu ar fi participat la el, din păcate, şi unele Biserici Ortodoxe locale. Dar, hai să admitem că acestea erau doar nişte biserici locale, însă ce ne facem cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol care, în 1895, printr-o enciclică de-a sa, plasase catolicismul în afara Bisericii, datorită faptului că acesta venea cu “învăţături şi inovaţii eretice”, iar în 1920, aceeaşi Patriarhie gafează în momentul în care printr-o hotărâre a ei s-au pus bazele “Legii Constituţionale” a participării ortodocşilor la mişcarea ecumenistă?! Păcat. Mare păcat, mai ales pentru faptul că această hotărâre a reprezentat primul act oficial al Bisericii Ortodoxe prin care toate comunităţile religioase din Apus erau numite “Biserici”! Dar nu numai Patriarhia de la Constantinopol a gafat în relaţia cu ecumenismul, ci aproape toate bisericile naţionale ortodoxe au solicitat şi au devenit membre ale C.M.B., urmând ca ulterior, fie datorită unor divine inspiraţii, fie datorită presiunilor venite din partea propriilor credincioşi, să se retragă din acest organism.
Problema extrem de deranjantă pentru un ortodox tradiţionalist şi antiecumenist este următoarea: cum ar putea ortodoxia să se lase inclusă, ca membră, în “ceva”, atâta timp cât ea însăşi este totul pe acest pământ?! Ea este Trupul lui Christos, cel care îi cheamă pe toţi pământenii spre a deveni membrii ei. Ea este totul şi în ea poate fi inclus oricine. Ea insa, credinta desavarsita, nu poate fi inclusa in altceva!

Cu toate acestea, cu toată participarea, în anumite perioade, a ortodocşilor la congresele C.M.B., hotărârile ce se luau acolo erau foarte puternic influenţate de superioritatea numerică a voturilor protestanţilor, prezenţa ortodocşilor fiind doar una formală. Păcatul insa, fusese făcut. Acei ierarhi ortodocşi care au participat, culmea, la şedinţele organizate de către cei care doresc fix desfiinţarea ortodoxiei, conform canoanelor apostolice, trebuie a fi afurisiţi.

Bisericii Ortodoxe Române, spre fericirea ei, Dumnezeu i-a dat, ciclic, mari duhovnici şi învăţători, probabil spre a o feri cât mai bine de astfel de rătăciri pierzătoare de suflete. Redau mai jos părerile necenzurate ale câtorva stâlpi ai ortodoxiei noastre tradiţionale:

Dumitru Stăniloae (1903 – 1993):


„Eu nu prea sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpului nostru! Eu îl socotesc produsul masoneriei. Iară relativizează adevărul, credinţa adevărată. De ce să mai stau cu ei, care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, homosexualii în America şi cu Anglia …”

Gheorghe Calciu Dumitreasa (1925 – 2006): „Mişcarea ecumenică este o acţiune pe care au iniţiat-o, ca să spun aşa, curentele care încearcă nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, o acţiune pe care masoneria o încearcă de multă vreme. Eu sunt împotriva masoneriei, împotriva ecumenismului, îl socot cea mai mare erezie a secolului nostru! Şi, nu ştiu dacă sunteţi la curent, Biserica Sârbă a cerut ieşirea din ecumenism, şi până în prezent din ecumenism au ieşit Biserica Sârbă, Biserica Georgiană şi Biserica Ierusalimului. Cred că cel mai bine este să fim foarte prudenţi cu ecumenismul, care încearcă nivelarea credinţelor, nivelarea spirituală la nivelul cel mai de jos şi distrugerea specificului ortodoxiei!”
Arsenie Papacioc (născut în 1914) : „Păi, sunt împotriva ecumenismului! Asta discutăm. Pe viaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism? Ce părere aveţi despre secte şi biserica catolică? Sunt anatematizaţi, asta este! Nu le garantăm mântuirea, nu putem! Şi Sfinţii Părinţi, Sinoade întregi, consideră că acestea sunt erezii! Şi o erezie anatematizată nu putem să considerăm că este o mântuire!”
Ilie Cleopa (1912 – 1998): „Noi, ortodocşii, suntem puţini, dar suntem biserica întreagă! Nouă nu ne lipseşte nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici. Nimic, absolut nimic! Biserica noastră o credem şi o înţelegem întreagă. Are toate dogmele drepte, toată tradiţia veche apostolică şi sobornicească a Sfinţilor Părinţi. Şi are toate canoanele, are toată tradiţia liturgică, canonică, dogmatică şi istorică. Tot ce ne trebuie avem în Biserica noastră! Este biserica care a mers pas cu pas după tradiţia evanghelică şi apostolică şi sobornicească până în ziua de azi. Şi ei ştiu asta! De aceea vor să se apropie de noi…”
Iustin Pârvu (născut în 1918): ”Ecumenismul nu e născut din părerile bisericilor, ci din gândirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund creştin şi religios în ei ci doar o viaţă politică.”
Arsenie Boca (1910 – 1989):

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi la Canoanele Sfinţilor Părinţi, ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” Iată, carevasăzica, punctul de vedere al drept-credincioşilor români faţă de această nouă “credinţă”, pentru că aici se vrea a se ajunge, la instaurarea ecumenismului ca drept religie internaţional valabilă şi care să nege vehement principiile de bază ale ortodoxiei prin instaurarea aşa zisei “teorii a ramurilor”, în baza căreia fiecare biserică participantă deţine o parte de Adevăr şi de aceea trebuie să se unească toate, tocmai pentru a unifica şi Adevărul (sic!). Cu astfel de vorbe mieroase vin aceşti lupi îmbrăcaţi în piei de oaie şi, din păcate, în ultimul timp au tot mai mult succes. Iată cum prezenta, în ianuarie 2001, răposatul papă Ioan Paul al II-lea, necesitatea comuniunii şi împăcării bisericilor: “Trebuie să trăim concret comuniunea care, deşi nu e deplină, există deja între noi. Lăsând în urmă neînţelegerile, trebuie să ne întâlnim, să ne cunoaştem mai bine, să învăţăm să ne iubim unii pe alţii, să colaborăm în mod fratern pe cât ne e posibil”. Iată şi răspunsul ortodoxiei româneşti venit, poate, din cea mai autorizată voce în acest sens, a celui care a elaborat superba lucrare “Singur Ortodoxia”, anume din partea Avvei Arsenie Papacioc: “Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decât: Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit, vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sânt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Christos: În funcţie de Adevărul acesta e tot – ortodoxia, chiar numele ei este de la Christos, cum ne-a învăţat El, Christos, şi au continuat Apostolii.


Am stat împreună sute de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună… Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit. Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii care, îţi dai seama, au interpretare continuă. N-au, repet, identitate, şi îi roade faptul că nu sânt cu Adevărul. Nu există târg în materie de Adevăr!

Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – acesta îţi pierde mântuirea; este neapărat problema care se pune.

Nu avem ce discuta decât dacă veniţi înapoi!” – am încheiat citatul. Iată deci, posibililor viitori fraţi catolici, protestanti, neo-protestanti, etc, căci acum, în condiţiile actuale, nu ne putem numi fraţi întru Christos, care este singura variantă spre a ne putea reunifica. Lepădaţi-vă de toate influenţele eretice, lepădaţi-vă de imensele sume de bani şi de super-poziţiile sociale pe care le-aţi dobândit slujind Satanei, căiţi-vă la cel mai sincer mod posibil şi veniţi înapoi de unde aţi plecat, spre a vă câştiga mântuirea. Veţi fi primiţi precum a fost primit fiul risipitor.

Toate acestea însă, sub unica autoritate a Uneia, Apostolească, Sobornicească, şi Ecumenică Biserică Ortodoxă, singura reprezentantă a Adevărului numit Iisus Christos pe planeta Pământ. Dumnezeu să vă ajute în acest sens, iar nouă să ne ajute în a putea păstra înălţată singură Crucea cea ortodoxă prin vâltoarea vremurilor tot mai grele ce va să vină.

Sorin ANDREI

1 commento:

Anonimo ha detto...

Interesant de vazut de cate ori in acest articol s-a spus Dumnezeu si de cate ori s-a spus satana, satanism si alte derivate din acestea !
Caci pe cine iubesti mai mult pe acela-l pomenesti !

Nu le garantam mantuirea, nu putem !!!!!!! :) ... numai Dumnezeu este judecator, nu omul !
Unde este iubirea de aproapele ? Cand spune cineva ca "numai noi" nu se intrevede o aroganta, o certitudine de tip fariseic, ca respectivul ... este in ordine cu Dumnezeu !

Mare atentie fratilor, caci din vorbele voastre veti fi judecati ! ... daca vorbele au fost pline de iubire in Dumnezeu sau pline de aroganta, ura, etc !!!!

Doamne, ajuta-ne !