Sorin M. ha detto...
Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale, fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale, să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare, să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocură, şi ură, să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate. Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce, măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce, măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine, e de-ajuns câţi ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine. Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindăşi, privindu-Ţi agonia, s-o văd şi pe ea cum moare, Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare. Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte, să se vadă că din groapă ai ieşit Tu Fără Moarte, sfintele mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadăşi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă. Atunci ştiu că şi-n a Doua Fericită Înviereaş veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine, vom fi-alături şi-n Mărire, să împărăţim cu Tine.
de Traian Dorz
(Se qualcuno gentilmente potesse tradurre questo commento inviatoci da Sorin M., così da poter inserire anche la traduzione in italiano. Grazie)
Nessun commento:
Posta un commento