mercoledì 2 dicembre 2009

Da Ziarul Lumina: Manifestări culturale cu ocazia Zilei Naţionale, în Italia


Manifestări culturale cu ocazia Zilei Naţionale, în Italia

diac. Ioniţă APOSTOLACHE

Miercuri, 02 Decembrie 2009

În perioada 24 noiembrie-16 decembrie 2009, Asociaţia Columna (Asociaţia românilor din Italia) organizează mai multe manifestări dedicate Zilei Naţionale a României. Programul activităţilor a fost deschis pe 24 noiembrie la Centro Civico di Camin din Padova cu o expoziţie de grafică şi icoane intitulată sugestiv: „Quando la voge del piensiero tace“ (Atunci când vocea gândurilor tace), purtând semnătura artistei românce Elena Mariana Ionescu. Tot la Padova, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a fost organizată conferinţa pe tema: „Italieni şi români - bazele unei înfrăţiri“, avându-l ca invitat special pe dl prof. Dan Octavian Cepraga. De asemenea, la Veneţia, în incinta Centrului Civic Forcelli, va putea fi admirat în perioada 29 noiembrie-1 decembrie vernisajul fotografic „Povestea a două oraşe: Veneţia şi Bucureşti“, realizat de românul Vlad Eftimie.
Românii din parohia ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, din Padova, au organizat alături de părintele paroh, Gheorghe Verzea, mai multe manifestări cu ocazia acestor zile. Astfel, în colaborare cu Fundaţia „Cuvântul care zideşte“ din Craiova, cu ocazia Zilei Naţionale, a fost organizat un concert de muzică uşoară susţinut de grupul „Atre Givane“ - din cadrul Organizaţiei Orizonte Giovane din provincia Tione di Trento. Din programul muzical au făcut parte şi câteva melodii interpretate în limba română. Concertul a avut ca scop promovarea relaţiilor interculturale dintre români şi italieni.
Astăzi vor avea loc mai multe manifestări, printre care programul de dansuri populare susţinut de ansamblul folcloric „Trandafir de la Moldova“.

Nessun commento: